Șofer beat criță, urmărit de polițiști pe străzile Brăilei! O cursă nebunească s-a încheiat
Noapte cu adrenalină pe străzile municipiului Brăila! Un șofer de 38 de ani a ajuns în vizorul polițiștilor după ce, în jurul orei 01:30, oamenii legii au observat autoturismul acestuia pe strada Industriei. În momentul în care a zărit echipajul de poliție, bărbatul a apăsat pedala de accelerație și a încercat să-și continue drumul.
Polițiștii au pornit imediat în urmărirea autoturismului, folosind semnalele luminoase și acustice. Șoferul nu s-a oprit însă, continuându-și deplasarea pe mai multe străzi din municipiu, într-o cursă nocturnă care s-a încheiat, în cele din urmă, chiar pe strada Industriei, unde autoturismul a fost interceptat și tras pe dreapta.
La volan se afla un brăilean de 38 de ani. Testarea cu aparatul etilotest avea să scoată la iveală motivul pentru care bărbatul ar fi fost atât de nerăbdător să scape de întâlnirea cu polițiștii: 0,68 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Șoferul a fost transportat ulterior la spital, unde i-au fost recoltate probe biologice pentru stabilirea cu exactitate a alcoolemiei.
Polițiștii au deschis un dosar penal și continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice.
O simplă plimbare nocturnă s-a transformat astfel într-o cursă cu poliția și, mai ales, într-un dosar penal.












Nu exista inca comentarii, dar poti fi primul care comenteaza acest articol.
Scrie un comentariu